Meniu pricipal

Unul dintre cei mai cunoscuti boxori la nivel mondial, Conor McGregor, recunoaste printr-o declaratie emotionanta ce viata grea a avut.

Viata printre pumni nu este atat de usoara, alimentatia sanatoasa, dorinta de a ajunge cat mai sus si antrenamentele istovitoare sunt doar cateva dintre multele atributii ale unui astfel de om. Conor este unul dintre cei mai cunoscuti luptatori ai UFC si acum invarte milioane de dolari. Totusi, pana sa ajunga la o astfel de performanta, acesta a indurat multe, dupa cum chiar el marturiseste. Iata ce a declarat: 

''Suntem împreună de 8 ani..

Am locuit în Irlanda, la 30km de la Dublin, într-un apartament închiriat cu 188 euro (pe care îi primeam de la ajutor de şomaj)
Eu nu aveam servici pentru că practic tot timpul îl petreceam în sălile sportive.
Mereu credeam şi nu renunţam la ideea că într-o zi voi deveni campion!

Şi EA credea în asta, credea şi în mine..

În ciuda lipsei de fonduri, EA se străduia ca eu să mă alimentez corect, ca să respect regimul zilei - A dat totul din EA pentru asta..
Când mă întorceam acasă, istovit de antrenamente obositoare, 
EA mereu îmi spune: Conor, eu ştiu, tu vei putea, tu vei reuşi!

Acum eu câştig milioane de dolari.
Luptele mele adună câte 50-70 mii de spectatori.
Îmi pot permite orice automobil, orice îmbrăcăminte, orice locuinţă.

Şi EA este demnă de toate astea, Merită, ba chiar mai mult!

Şi EA la fel incă îmi este alături şi mereu îmi spune: Că eu voi putea, Că eu voi reuşi!''  

Tu ce parere ai?

Viptim- We style your life!

Sursa foto: Facebook Conor McGregor

Bogdan R. 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

administrare site administrare site cazare transfagarasan, transfagarasan cazare, cazare balea